Aida

Îmi recunosc lipsa de informații într-ale operei și deasemenea lipsa dorinței de a căuta informații decât după experiența propriu-zisă. Așa o simt eu mai reală și reușesc să o trăiesc deplin.

Erau vremuri în care citeam recenzii și abia apoi mergeam la teatru, parcă doar pentru a epata și totuși sunt mai fericită acum, cu toată neștiința mea pe care mi-o asum.

Pe scurt: am fost la operă. Am văzut Aida. M-am cocoțat la ultimul rând de balcoane al Operei Române și am vazut, simțit și ascultat.

Nu a fost prima dată, am mai fost în facultate la Nunta lui Figaro și încă ceva, dar acum am apreciat mai mult.

Dacă ar fi să îmi citez soțul, care da a venit cu mine din propria lui voință, deoarece a vrut și el partea lui de experiență: ”este un spectacol complet!” și nu pot decât să fiu deacord cu el.

Mi-a plăcut baletul, muzica, subiectul și aparițiile scenice ale interpreților. Am trăit povestea, am râs și am plâns deopotrivă, toate astea fără să știu ce înseamnă soprană/mezzo-soprană/tenor/barion sau bas.

Apoi am venit acasă și am căutat informții despre. Astfel am aflat că este o operă în 4 acte scrisă de Giuseppe Verdi (deși există și alte păreri asupra apartenenței ei), după un libret scris de Antonio Ghislanzoni, care a fost pentru prima dată pusă în scena în 24 Decembrie 1871 la Opera Khedivial din Cairo, sub bagheta lui Giovanni Bottesini.

Subiectul ne aduce în Egiptul antic în mijlocul unor jocuri politice (care atunci se numeau războaie) dintre Etiopia și Egipt. Poți simți dorul de țară și lupta ce se duce între iubire și onoare. Deși e greu de înțeles pentru omenirea de acum, lucrurile nu se puteau desfășura altfel, se trăia mult mai intens atunci și importantă era doar atingerea scopului.

Acum, recitind propoziția de mai sus, îmi dau seama că și acum este la fel de important scopul și mijloacele sunt neimportante.

Una peste alta, nu sunt eu vreun critic de operă, dar mi-a plăcut și vreau să repet experiența.

*sursa foto și informații: wikipedia.org și tidbitstrinkets.com