Copilul lui Noe

O alta carte despre care nu stiam nimic atunci cand am imprumutat-o de la biblioteca. M-a atras faptul ca este scrisa de Eric Emmanuel Schmitt de care citisem si Pe cand eram o opera de arta.

Deasemnea, primul paragraf in care ne sunt descrisi niste copiii ce merg pe un podium pentru a fi alesi de niste parinti, poate chiar ai lor m-a facut sa fiu curioasa. Sincer, credeam ca am dat peste un SF, lucru ce mi s-a parut ciudat fiind vorba despre o carte scrisa de un om ce detine o diploma de doctor in filosofie, dar am zis sa incerc, sa-i dau o sansa si bine am facut. Nu vreau sa se inteleaga cum ca as avea ceva cu genul SF, doar ca nu aveam prea mult chef in momentul acela de asa ceva.


Revenind pe linia articolului de astazi, cartea a aparut in 2004 in Franta si in 2008 a fost tradusa la noi, fiind publicata de editura Humanitas, in colectia Fiction si are ca subtitlu (Ciclul invizibilului).

Pe scurt este vorba despre un baietel evreu despartit de familia sa pentru a i se da o sansa la supravietuire si o comunitate de oameni care vad in evrei oameni si nu inamicii poporului si incearca sa ii ajute chiar cu pretul propriei libertati sau sanatati mentale.

Cunoastem un preot ce isi face o pasiune din a lupta pentru cauze pierdute si construieste un mic templu iudaic chiar in subsolul manastirii, totul pentru a nu se pierde cunoasterea.

Cunoastem un alt baiat care decide sa fie prost pentru ca doar asa s-ar putea salva.

Cartea este construita din cateva tablouri, dar foarte bine pigmentate.

Concluzia pe care mi-a lasat-o lectura acestei carti este ca Dumnezeu este unul singur si sub orice forma ar fi el reprezentat in cultura si religia fiecaruia, este important inainte de toate sa fim oameni.

Povestea este una scurta, emotionanta si cu final fericit care merita citita macar pentru a ne descreti fruntile si a ramane cu cateva idei adanc inradacinate in suflet.