Este prima carte pe care am terminat-o in anul de gratie 2014.
Este adevarat ca am tras un pic la rezultat: am imprumutat-o de la biblioteca in ultimele zile ale anului trecut cand am si inceput sa o citesc si am trecut cumpana dintre ani cu ea neterminata. Acum, ziceti voi, nu trebuia contorizata pe 2014? Dar, in fine, lucrul este mai putin important.
Cartea, scrisa de Robert Lohr, a aparut la editura RAO in anul 2011 si sincer va spun ca pe mine m-a atras coperta si titlul, dar asa intuitiv, fara a avea vreo explicatie logica pentru asta.
De cum dai deoparte coperta cartii spre a ii cuprinde intelesurile te trezesti teleportat in Praga secolului 18 si descoperi o societate nu cu mult diferita de a noastra: dornica de senzational.
Avem tendinta sa credem ca in trecut era mai bine, dar nu este neaparat asa. Eu de ceva timp cred ca era doar altfel si refuz sa definesc conceptul de bine sau rau raportat la o perioada pe care n-am trait-o. La fel de adevarat este ca mi-au trebuit aproximativ 30 de primaveri pentru a ajunge la concluzia asta.
Dar sa revenim la
Pentru a isi potoli setea de senzational si nou se organizau la curtea habsburgica din timp in timp reprezentatii cu noi inventii.
Il cunoastem pe Wolfgang von Kempelen care promisese sa aduca o masina de sah, un fel de robot, un android care sa joace sah singura.
In acelasi timp facem cunoastinta si cu un pitic inchis in temnitele venetiene, fervent credincios si cu un unic dar pe lumea asta: desavarsirea in arta sahului.
Ei bine, in aceasta temnita i se face piticului o propunere pe care nu o poate refuza si astfel devine sufletul masinii de sah.
In concluzie, a fost o carte usurica, destul de palpitanta si, bomboana de pe tort ramane la urma: scrisa dupa o poveste adevarata, automatul de sah a existat in realitate si Maria Tereza a fost dusa de nas de catre un tanar conte sub pretextul unei invantii nemaivazute si nemaiintalnite.
Chiar m-ai facut curioasa cu aceasta recenzie. Mi-ar placea sa o citesc dupa ce termin cartile pe care deja le-am inceput. Dar ma pot lauda cu patru carti citite anul acesta. Mult mai putine decat in alti ani, dar destul de multe, daca ma gandesc ce putin timp liber am avut. :)
RăspundețiȘtergereEu ma laud cu 3 si targetul e 25, dar ma amagesc cu ideea ca sunt mult prea preocupata cu altele ca sa citesc, dar recuperez eu...trebuie doar sa trec peste ultimele pagini din Europolis...
ȘtergereChiar merita citita, nu e ea vreo opera de arta, dar pe mine m-a surprins sfarsitul, placut as putea spune.