Emoțiile bătrânei doamne învățătoare

Pare a fi o altă dimineaţă cu nimic diferită fără de celelaltele, doar că această este specială. Este începutul zilei în care îşi va revedea, după 20 de ani, copiii cărora le-a pus pentru prima dată stiloul în mâna.

În săptămâna ce a trecut, s-a tot gândit la ei. Îi revin în minte toţi cei 30 de copii ce au început clasa a I-a în acea zi însorită de 15 septembrie 1981. Pe majoritatea şi-i aduce aminte cu un mic zâmbet format în colţul buzelor: micile năzbâtii, răspunsurile parcă întoarse din condei sau temerile aparent nejustificate; fiecare dintre aceste mici momente preţioase îi vin acum în minte.

A avut norocul să le urmărească din umbră paşii şi după ce au ieşit de sub aripa ei ocrotitoare. Cei mai mulţi au rămas la liceul unde a continuat şi ea să formeze generaţie după generaţie până când a ieşit la pensie.

Totuşi, dintre toţi, o fetiţă i-a tot populat gândurile în săptămâna ce a trecut: micuţa Lidia. Parcă o vede ca astăzi în prima ei zi de şcoală: un bondoc blond cu bentiţă albă şi pampoanele regulamentare ce îi ornau cele două cozi împletite.



În aparenţă, nu era cu nimic diferită de celelalte fetiţe, doar mai timidă şi mai temătoare. Îşi aduce aminte de lacrimile ce îi udau caietul tip I de fiecare dacă când bastonașele se încăpăţânau să aibă voinţă proprie şi ieşeau cârne sau îndoite, dar şi de ambiţia care îi mâna fiecare decizie.

Era un copil special şi greu încercat de soartă. Acasă, părinţii rareori se înţelegeau şi ieşeau din aburii alcoolului. Pentru micuţa Lidia cine să mai aibă o vorbă bună sau o mângâiere?

Aproape un an a găzduit-o şi i-a fost ca o mama.

În clasa a cincea a plecat la o mătuşa din alt oraş. A scăpat de certuri şi a ales propria ambiţia ce avea să o ajute să ia mereu deciziile bune pentru ea.

De atunci n-a mai întâlnit-o. Dar, poate că ziua de azi îi rezervă o surpriză și vine la revedere.

În ultimii ani, a tot auzit de ea; la început erau știri despre o tânără activistă într-o asociaţie ecologistă şi apoi încet-încet a urcat în diferite poziţii publice până când a ajuns consilier în probleme de mediu la Parlamentul European. Din scaunul confortabil de la Bruxelles propune şi susţine proiecte ce i-ar putea transforma ţara într-una mai bună, mai frumoasă şi mai verde.

I-a analizat cu atenție poza ce i-a aparut de curând într-o revistă. Da, anii au trecut şi peste ea aşa cum trec peste toţi, dar în privirea ei se poate citi aceeaşi îndârjire și hotărâre păstrată din copilărie.

…

Revederea s-a petrecut la fel de repede pe cât a și venit cu multe emoţii şi poveşti de viaţă ce au ornat-o. Toţi foştii ei elevi creeau chiar azi viitorul pentru proprii lor copii. Unii mai fericiţi decât alţii, dar ea a ramas cu o senzație plăcută știindu-i pe toţi bine.

Totuşi, atunci când s-a strigat catalogul, în dreptul Lidiei s-a aşternut tăcerea. Absenţa a durut-o, se aştepta să o vadă, dar viaţă nu îţi rezervă mereu surprize plăcute.

…

Tzârrr! Tzârrr!

Cine o sună azi la uşa mea? Poştaşul nu poate fi, copii se întorc abia marţi, Elvira a plecat la băi. Sigur a greşit cineva uşa!

Se îndreaptă, cu paşi uşori şi gândurile astea în minte, spre uşa de la căsuţa ei. În uşă, chiar Lidia în carne şi oase.

- Sărut mâna, doamna învăţătoare!

- Să trăieşti fetiţă. Intră! Ce vânt te aduce pe la mine?

Era prea emoţionată de revedere şi asta i se simţea și în voce – suna un pic gutural şi parcă forţat, dar bucuria din sufletul ei era atât de mare pentru că era chiar Lidia cea care îi trecea astăzi pragul.

- Voiam să vin la revedere, dar nu am putut. Am ceva pentru dumneavoastră. Tânăra înalta şi cu părul la fel de blond ca şi în copilărie își deschise geanta şi scoase din ea o mică cutie îmbrăcată în catifea albastră şi i-o dă doamnei.

Cu mâinile tremurânde, doamna scoate la lumină o figurină de cristal, o pasăre ce se odihnea pe o carte pe care stătea scris: “Viitorul aparţine celor ce cred în frumuseţea propriilor visuri!”

- Este modul meu de a vă mulţumi pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Fără dumneavoastră nu aş fi ajuns aici; de fapt nu aş fi ajuns nicăieri.

Ştiţi, mă plimbam prin magazine şi am găsit citatul asta la LuxuryGifts.ro. Mi-a adus aminte de cartea cu care am plecat la 11 ani din casa asta, cartea de aforisme şi citate. Călătoreşte peste tot cu mine încă de atunci, chiar și acum o port în geantă. Acolo l-am citit pentru prima dată şi când l-am găsit mi-am zis că dumneavoastră vi se potriveşte cel mai bine. Mi-aţi arată că viaţa este frumoasă, că perseverenţă şi încăpăţânarea ajută şi că mereu este loc pentru un vis sau mai multe.

Vă aduceţi aminte de anul în care am stat la dumneavoastră? Dacă nu îmi propuneaţi asta aş fi fugit de acasă. Lucrurile erau din ce în ce mai rele şi fără ieşire, cum s-a şi dovedit mai târziu de altfel. Probabil aş fi ajuns doar un caz, o altă cifra în raportul cuiva şi atât. Dumneavoastră mi-aţi arătat că dragostea există si ca orice se poate.

V-am citit atunci toată bibilioteca din scoarţă în scoarţă şi am decis că şi viaţa mea poate fi asemenea poveștilor pe care mi le puteam doar imagina; o aventură în care îmi voi urma întotdeauna visele.

- Ţi-am urmărit şi eu paşii din umbră, faţă mea. Te-am văzut cum urcai timid fiecare treaptă şi am recunoscut ochii de copil în cei de adult şi munca titanica din spatele fiecărui cuvânt rostit.

- Fără dumneavoastră nu aş fi ajuns aici!

Rosteşte ea că o concluzie şi renunţă la orice scut pentru a se arunca în braţele bătrânei învăţătoare.

A luat-o prin surprindere, dar, se aştepta şi ea în adâncul sufletului la o îmbrăţişare în care toţi devenim un pic copii.

…

Vorbele din suflet au continuat şi cele 2 femei au stat o zi întreagă la taclale. Aveau o viaţă întreagă de povestit, aşa ca de la mentor la ucenic, doar că acum fiecare avea o mică parte despre care putea să o înveţe pe cealaltă.

Din ziua aceea doamna învăţătoare îşi începe dimineţile cu obişnuita ceaşcă de ceai, doar că acum privirea i se îndreaptă mereu spre statueta de cristal şi al ei simbol.

Au decis că vor ţine legătură şi o dată pe săptămâna îşi telefonează negreșit şi îşi povestesc câte în luna şi în stele. Este unul dintre copiii ei speciali: pierdut şi regăsit pe care l-a învăţat cum stă treaba cu visele şi viitorul.

*Articol scris pentru proba cu numărul 26 din cadrul competiției SuperBlog 2013!