Schimbarea vine cu un zâmbet

Ora 7.15, luni de dimineaţă. A închis cu grijă uşa în urmă ei şi a plecat la fel ca în fiecare zi spre serviciu. Un pic pe fugă, dar nu prea mult, suficient totuşi, cât adrenalină să îi pună rotiţele în mişcare.

Avea ritualurile ei, bine înrădăcinate. Cafeaua îşi avea un loc prestabilit în maşină. Obişnuia să mai ia o gură-două la câte un semafor până ajungea la destinaţie. Radioul o binedispunea cu acorduri magice şi privea cu uimire cum viaţă “se întâmplă” în jurul ei.

Prima oprire, primul stop, urmă să stea mai multe ture la el, aşa că în jocul copilăriei ei: “Nu te supără frate”. Parcă aude că şi cum s-ar întâmplă aievea vocea cristalină şi plină de entuziasm a propriului ei frate: “Mai stai o tură!”.


Ia o gură din cafeaua amară şi revine la realitatea cotidiană. Băieţelul cu ochi căprui ce au puterea să te atingă până în adâncul sufletului îi zâmbeşte şmechereşte şi începe să îi curate parbrizul.

Îl lasă să îşi facă treaba, se cunosc de ceva vreme şi poate spune chiar că sunt prieteni vechi. Îi este simpatic copilul asta.

Se întinde spre torpedou, de unde ia mărunţişul pregătit special pentru el şi Eugenia. Îşi merită “remuneraţia” cu vârf şi îndesat.

Deodată o loveşte o întrebare. Oare cum se numeşte copilul acesta ce îi tratează parbrizul cu atâta seriozitate? Habar nu are. Îi e simpatic şi atât, nu şi-a luat niciodată din timpul ei atât de preţios să îl întrebe cine e şi ce face.

Se mai uită o dată la el. E mărunţel, îmbrăcat sărăcăcios, dar curat, mereu în mişcare, cam că argintul viu şi, cel puţin pentru ea, are mereu un zâmbet pregătit. Zâmbetul asta îi luminează sufletul. Habar nu are de unde poate avea copilul asta puterea să îi zâmbească atât de sincer. Este convinsă că există o poveste şi că el este doar unul dintre învăţăceii la şcoala de luptă a străzii. Oare o fi premiant?

Semaforul mai are puţin şi se înverzeşte, băiatul îşi termină treaba, ea deschide geamul şi:

- Calitate cristal, doamna!

- Pentru ţine şi muncă ta. Cum te cheamă?

- George. Să aveţi o zi bună.

Şi pleacă, ar mai fi vrut să stea, să îl scoată la o prăjitură şi să îi asculte povestea. Este convinsă că viaţă i-ar fi putut fi altă dacă soarta l-ar fi cadorisit cu câteva persoane cărora să le pese de el, fie ei părinţi sau nu. Aşa, în loc de Hoţii şi Vardiştii, Gaze, fete, flori, băieţi sau Ţară, ţară, vrem ostaşi poate să joace doar jocurile foamei şi ale supravieţuirii. Habar nu are de ce, dar are convingerea că ar ieşi învingător şi fără acest suport, dar simte că totuşi merită mai mult.

Un gând stingher și mult prea provocator îi trece prin minte, dar îl alungă repede şi începe să se concentreze la întârzierea cu care va ajunge la serviciu care pare să devină din ce în ce mai mare.

Mâine voi pleca mai devreme de acasă, meditează ea, dar așa îşi propune mereu şi totuşi lucrurile par să nu se întâmple.

Firul gândurilor ajunge la biroul ei din clădirea multinaţionalei al cărei stat de plata îl semnează în fiecare lună.

Câte jocuri de oameni mari sunt şi pe acolo. I-a trebuit mult timp să înţeleagă cum merg lucrurile: modul în care cifrele se joacă pe planşele colorate ale prezentărilor, urzeala continuă a fiecărei ”bisericuţe” în parte – chipurile pentru a schimbă ceva.

I-a luat mult timp şi încă nu a înţeles.

În zilele în care îşi permite să privească mai detaşat lucrurile îşi imaginează cum oamenii sunt rațuste şi dispar rând pe rând sau se aleargă necontenit până când unul este pus în garda şi câştigă imunitate.

Adevărul este că ne jucăm încă în fiecare zi, doar că miza şi uneltele diferă, meditează ea în sinea ei.

A două zi de dimineaţă, ritualul s-a schimbat puţin, poate asta va schimbă şi istoria.

Iese din casă cu jumătate de ora mai devreme decât de obicei şi uită chiar şi de cafea.

Ajunge la intersecţia cu pricina şi puştiul o reperează imediat cu zâmbetul lui inconfundabil.

- Aţi ajuns mai devreme azi, zice el.

- Da. Am o propunere. Ce părere ai dacă mergem la cofetăria din colţ să stăm un pic de vorba?

- …mmm, nu ştiu. Mi-am cam început muncă.

- Fac cinste cu eclere.

- …bine, dar nu stăm mult!

Îşi parchează maşină şi se îndreaptă spre singură cofetărie din zona, cea pe care o ştie de când era o copila. Comandă eclere şi suc acidulat pentru el şi îşi ia şi ea porţia bine-meritată de cofeină pe ziua respectivă.

Reuşise să se ţină de plan pentru prima dată după atât de mult timp şi era mândră de ea.

Printre îmbucăturile semi-lacome de prăjitură, băieţelul îi povesteşte toată viaţă lui de numai 10 ani. Tatăl a murit când el abia împlinise un an. Mama s-a îmbolnăvit şi ea acum 3 ani și s-a dus și ea. A rămas el şi surioară lui mai mare. Au reuşit să convingă oamenii din blocul unde stau cu chirie să nu cheme protecţia copilului. Nu vor să se despartă pentru nimic în lume şi de aceea munceşte el cât e ziua de lungă. De descurcat se descurcă de pe o zi pe alta, dar măcar au reușit să rămână împreună.

Ea îl asculta cu atenţie, dar nu a putut să nu facă o comparaţia între amintirea copilăriei ei fericite şi viaţă pe care o ducea acest copil cu inima mare şi între nimicnicia pe care o simte pentru propria viaţă.

Jocurile fericite din copilărie s-au transformat în minciuni şi răutăţi gratuite şi relaţii eşuate una după altă.

O idee începe să prindă cheag înăuntrul ei şi nu poate să nu îi dea glas.

- Ce ai zice dacă aş încerca să va iau la mine?

A putut vedea sclipirea în ochii lui pentru doar o secundă. O sclipire de atât de sinceră fericire.

-Şi, am putea merge la şcoală? Ar fi frumos…. Dar nu ştiu dacă veţi reuşi, mi-a zis mie o tanti din bloc cum că este foarte greu cu hârtiile şi legile şi…ar fi frumos, dar…

- Putem să încercăm…

…din ziua aceea au trecut 5 ani. Copii au ajuns amândoi la ea. George a avut dreptate, uşor nu a fost, dar tocmai relaţiile acelea încâlcite pe care şi le făcuse au ajutat-o să descâlcească mai uşor iţele legale şi a reuşit.

Azi, îi răsună casă de jocuri de copii şi ea a început să îşi simtă scopul în viaţă împlinit şi mereu se gândeşte cum un zâmbet de copil îndreptat spree a la un semafor a putut să îi schimbe viaţă sis a o facă atât de plină.

*Articol scris pentru proba a 11-a a competiției SuperBlog 2013!