joi, 28 martie 2013

Despre echilibru: de la general la particular

Prima imagine care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la cuvântul acesta este marginea trotuarul pe care obişnuim să merg atunci când eram o copilă. Mă închipuiam pe o bârnă similară cu cea din gimnastică şi simţeam ca este o mare realizare să reuşesc să merg pe ea şi să nu cad. Şi chiar era. Îmi dădea încredere în mine.

Cred ca la asta se rezumă tot, la încrederea pe care o capeţi şi o susţii atunci când tinzi spre mai bine, spre echilibru. Fiecare pas, fiecare zi îţi sporeşte încrederea şi nimic nu mai pare imposibil, poţi atinge tot ce vrei.

Desigur nimic nu e uşor, nu se obţine bătând din palme. Ai nevoie de stăpânire de sine, compromis, curaj şi puterea de a merge mai departe pe principiul fie ce-o fi.

Echilibrul poate fi privit din diverse unghiuri:


       1)      Emoţional: am nevoie sa fiu calmă pentru a putea evalua fiecare situaţie în parte în mod corect, să simt că am cui să îi comunic interesele şi ideile, dar în acelaşi timp să simt si sprijin si nu în ultimul rând de o identitate proprie care oricum suferă modificări cu timpul;

 Aici, evident pe primul loc e inclusă relaţia pe care o am cu familia, pe cât e mai bună pe atât simt că pot să cresc. E cel mai important lucru din viaţă .


2)      Fizic: am nevoie de o imagine proprie satisfăcătoare pentru a mă simţi bine cu mine, bine când mă uit în oglindă înainte sa ies din casa.

Aici pot împarţi în mai multe direcţii, pentru ca imaginea se construieşte din ceea ce mănînc, câtă activitate fizică practic: cu ce frecvenţă şi ce intensitate, ce produse de înfrumuseţare/îngrijire folosesc, ce stil adopt în îmbrăcăminte şi cât de mult pot să zâmbesc. Se ştie că este greu să zâmbeşti dacă nu te simţi comfortabil.

3)      Social: am nevoie de câţiva prieteni de suflet cu care sa fiu pe aceeaşi lungime de undă şi să avem preocupări comune cât şi să petrec timp în afara casei pentru a “strânge” experienţe diverse.

4)      Profesional: eu am nevoie de diversitate şi activitate în permanenţă, din aceea care să facă să simt că fac parte din ceva mare şi lucrez cu un scop, ce fac exact e mai puţin important, dar dacă simt ca e vorba doar de umplutură şi nimic sau foarte puţine se concretizează îmi pierd interesul şi alerg spre alte zări.

5)      Al intereselor/hobby-urilor/activităţilor: aici eu am o problemă, vreau să fac prea multe lucruri care aparent nu au o legatură unele cu altele, dar eu le vreau. Am vrut să învăţ despre machiaj şi am făcut-o, am o baza (de cunoştinţe, nu de machiaj) şi e fascinant. Mai vreau să învăţ să fac poze profi sau cât mai profi, să învăţ să le procesez, să fac săpunele şi cosmetice bio în casă, să gătesc diversificat şi să învăţ despre nutriţie, să croiesc gentuţe şi să învăţ să croşetez, vreau şi să citesc, să nu am niciodată o perioadă foarte mare fără lectură şi să fiu sportivă. Sunt multe şi aici mă pierd eu uneori, vreau să fac prea multe şi mă pierd în detalii, dar o data şi odată tot le încerc pe fiecare. :)   

Toate cele de mai sus şi multe altele pe care probabil le-am omis mă fac pe mine sa zbor spre echilibru. Evident că ele se obţin doar prin munca, îndârjire, atitudinea “Merit, Vreau şi Pot” şi planificare. Acum nu trebuie să fie nici prea multă cât să ne simţim roboţi, dar nici prea puţină cât să fie haos, să fie exact cât e necesar pentru a ne pastra pe drumul corect!

Realizez că probabil e multă vorbărie în postarea asta, dar aveam nevoie de nişte direcţii clar înşiruite pe hârtie monitor. De mâine vorbim despre lucruri cat de cat mai lumeşti şi mai puţin teoretice.

Totuşi, sunt curioasă, voi cei care mă vizitaţi, ce părere aveţi, ce înseamnă echilibru în viaţa voastră, aşa în câteva cuvinte?


7 comentarii:

  1. Uneori ne pierdem in amanunte, ne ratatcim printre generalitati banale, uzuale, plictisitoare, platitudini care ne tin captivi in hatisul lor cotidian si ne impiedica de multe ori sa ne gasim pe noi insine. Eu una ma gandesc cateodata ca tare as vrea sa fiu "altfel". adica sa "transcend" lumea asta plina de reguli de toare felurile, de toate constrangerile exterioare de a trebui, a face, de a fi necesar sau de a avea. Familia, prietenii, societatea, serviciul, toate sunt intr-adevar necesare si in ele majoritatea ne gasim echilibrul dar reversul medaliei tuturor acestora sunt constrangerile. De toate felurile. Pentru un om cu venituri medii sa zicem , asa cum suntem majoritatea, constrangerule astea, desi placute uneori (prieteni, copii, familie) sunt mari devoratori de timp si in cazul muultora o "plasa" in care raman ancorati toata viata fara a fi vreodata capabili sa se smulga de acolo sa se autodescopere, sa se caute pe ei insisi. De ce ma refeream la venituri si ce legatura au ele cu ce zis mai sus? Pai cei cu bani "pun oameni" sa zicem , oameni care-i degraveaza de multe maruntisuri zilnice neimportatnte, acele "futilitati" care ne mananca timpul : mancare, curatenie, dus-adus copii de la scoala etc Daca toate astea sunt facute de altcineva, atunci iti ramane mult mai mult timp pt tine insati. ma rog, ca idee echilibrul "nu-i un lucru marunt" unii sunt in cautarea lui toata viata si, de multe ori, odata obtinut e instabil si greu de pastrat..Parearea mea e ca e un subiect amplu pe marginea caruia se poate discuta poate la fel de mult ca despre fericire, adevar, dragoste ...,

    RăspundețiȘtergere
  2. identitatea proprie e oricum infuentata si infuentabila de cel cu care traiseti. chiar si un caracter puternic cred ca este oarecum influentat de altul. intr-o relatie este absolut necesar echilibrul. cel personal...dupa cum foarte frumos a scris Paula e in functie de ce are fiecare in creier...
    din pacate absolut totul, de la gusturile in muzica pana la parerile politice sunt influentate de informatia din creier. un om chiar si extrem de inteligent, nativ vorbind daca nu are cu ce concepte/informatii sa jongleeze ramane...prost. adica neinformat, necultivat, necitit. si inteligenta necultivata e cu adevarat risipita, de aia imi pare cel mai rau. pentru oamenii care-si risipesc inteligenta nativa. si, ca toate celelalte totul ,chiar si echilibrul tine si de inteligenta de a-l gasi si pastra. intr-o relatie si in viata personala
    numai bine si...frumos blog. interesant. poate o sa-mi fac chiar si eu un blog din asta sa interactionez la nivelul asta cu "lumea"

    o zi buna va doresc

    RăspundețiȘtergere
  3. interesanta idee de destept "prost"

    RăspundețiȘtergere
  4. A fi un om echilibrat e esenţialmente dezirabil cred. Asta ca sa incep “in forta” sa zic asa. Dar ce înseamnă până la urmă acest echilibru? Este oare el un lucru atât de bun? Părerea mea e că şi acest echilibru are mai multe niveluri şi profunzimea lui e mai degraba direct proporţională cu gradul de informare, de inteligenţă şi, cel mai important de cultură. Ştiu că o să vină unii acuma să spună că e fals, că echilibru e echilibru şi la ciobanul care priveşte în zare stând în bâta lui şi pentru omul de afaceri sau profesorul de filozofie de la Liceul X sau femeia casnică de la etajul 5 de la mine din bloc. Cu toate astea părerea mea este că, in funcţie de gradul de cultură, percepţia acestui echilibru interior are niveluri diferite. Ciobanul este echilibrat cănd oile lui au iarbă , dau lapte, are o soţie acasă care îl asteaptă (sau aş crede el) până vine din transhumanţă are copii lui (sau aşa crede el) - asta aşa, în spirit de glumă – e împăcat cu el în imensitatea munţilor lui, casnica de la etajul 5 are echilibrul ei care se manifesta cel mai pregnant cand găseste reduceri la carefur, cand face o mancare bună soţului, cand se simte în siguranta şi este, daca nu fericită măcar multumită. Profesorul de filozofie este (daca are cu adevarat vocatie) un framantat, se cearta cu Dumnezeu si cu lumea , dezechilibrul lui interior e la nivel ideatic, transcedental, mitic, religios, filozofic. El poate simte acest dezechilibru pentru ca are constiinta acuta a mortii, e constient ca dumnezeu nu exista si totusi vrea sa creada in el sau in ceva , orice care sa ii dea o siguranta in viata, “un singur punct sigur ca sa poata deslusi universul” ca Aristotel. Echilibrul lui interior necesita probabil intelegerea mortii, a divinitatii, a adevarului, fericirii, sinuciderii. Echilibrul lui poate fi imposibil ori se resemneaza sau erijeaza in cotidian, conventii sociale, reguli, familie, prieteni ca sa-si gaseasca echilibrul? Pentru el este oare dezirabil acest echilibru? Nu inseamna cumva renuntarea la framantari, ganduri, idei care pot fi creatoare? Adica filozofia insemna echilibru? Am citit cate ceva si nu mi se pare deloc asta. Vine un filozof cu o cugetare ce pare logica si chiar te convinge dar vin inca 15 care o contesta cu argumente absolut corecte si te conving si ei. Apoi vine altul, mai destept sau mai subiectiv, poate cu un sofism dar care te convinge iremediabil ca ceilalti au plecat de la o premisa gresita. E asta un echilibru? Cearta asta din ultimii 2000 si ceva de ani? Si pana la urma daca ne gandim mai bine, daca Bethoveen, Aristotel, Eminescu, Newton, Picasso, Einstein si altii ar fi fost echilibrati cuminti si ancorati in realitatea lor cotidiana si familiala, preocupati doar de pacea lor interioara, am mai fi ajuns unde suntem azi? Nu cred
    Revenind acum la comparabilitatea echilibrelor in functie de cultura si informatie. E oare echilibrul profesorului, al omului de stiinta, al lui Eminescu (luand un exemplu oarecare) comparabil cu cel al ciobanului sau al casnicei de la etajul 5? Cu siguranta nu. E un alt nivel.
    Aşadar, pâna la urmă credeti ca echilibru este imanent sigurnţei şi siguranţa fericirii ? E o interdependenţă discursivă între astea ? Adica decurg unele din altele? V-am unplut de sânge, cu asta, nu? Altfel spus trebuie să te simţi în sigurnţă ca să te simţi în echilibru? Eu cred ca da. Trebuie sa fii fericit sau macar multumit ca sa fii in echilibru? Eu cred ca da. Trebuie sa te simti in siguranta ca sa fii fericit? Nu neaparat. Dependenţii de adrenalină ne contrazic aici. Calitatea echilibrului e direct proporţională cu nivelul de fericire? Dar cu nivelul de siguranta? Nu stiu. Poate mai ziceţi şi voi ca de aia dezbatem aici. Aşa cum există echilibru în fericire aşa cred că există echilibru si în tristeţe. Poţi fi un om fundamental trist şi totusi echilibrat nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Paula,

      Tocmai am descoperit comentariul asta in spam, cum a ajuns acolo nu pot sa imi explic, dar avand in vedere ca sunt si eu novice in domeniul asta invat pe parcurs.

      Ce inteleg eu din ce ai zis tu aici e ca incerci sa pui egalitati sau relatii de interdependenta intre echilibru, fericire, lupta interioara si creatie. Nu cred ca e necesar, fiecare sunt bine luate asa separat.

      Echilibrul e echilibru, dar depinde de fiecare cum il defineste, cum il vrea si cum il cauta. Exista mai multe trepte evident ca si fericirea, dar totusi daca ar fi sa il cuantificam nu am ajunge nicaieri.

      Totusi ma gandeam acum ca starea de echilibru este o stare naturala spre care tinde totul, spre exemplu in fizica sau chimie, daca un sistem este in dezechilibru se petrem niste fenomene, se plimba niste atomi si molecule de colo-colo sau dincolo si pac-pac tot la starea de echilibru ajunge. Dar evident fiecare sistem ajunge la propriul lui echilibru si nu ai putea sa il muti pe unul in altul, nu s-ar "simti" bine.

      Asa cred ca e si cu oamenii, si ciobanul si casnica si profesorul de filosofie au propria lor micro-lume interioara pe care o intretin si ajung sa descopere lucruri mai mult sau mai putin fenomenale despre ei sau despre lume.

      Cred ca freamatul interior duce la creatie(de orice fel: de la gasitul unui mod mai bun de a creste oile, un nou fel de mancare sau o noua teorie existentiala) si e nevoie de el pentru evolutie.

      Un om fundamental trist poate fie fericit, unul fundamental nemultumit nu. Aici e diferenta!

      O zi buna si te mai astept cu comentarii pe aici

      Ștergere
  5. Eu cred ca echilibrul este pe mai multe nivele, depinde de ce ai nevoie in acel moment.

    Nu cred in echilibrul general valabil pentru toata lumea.

    Da, banii schimba lucrurile, dar eu cred ca e o frumuseste in lucrurile marunte de fiecare zi: curatenie, mancare, dus-adus copii de la diverse activitati si daca "pui oameni" pierzi cate ceva din farmecul fiecarui moment.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Abia astept sa iti citesc parerea!